Jurnal de impresii

 Jurnal de impresii 


Am  participat  la Conferinta Nationala,,Traditii associative ale invatatorilor,,  mai întâi din curiozitate faţă de tema adoptată, iar mai apoi pentru că eram încântată să cunosc oameni noi. Am găsit aici mult mai mult. Am găsit dinamism în toate activităţile interesante, am găsit oameni minunati, ba mai mult, am găsit căldură şi prieteni.
Din punctul meu de vedere totul a fost excelent, informaţiile şi tot ce am învăţat în cadrul acestei Conferinte  o să-mi folosească, sun sigură de asta!
Nu pot spune decât: Mulţumesc!
Rolinschi Aurelia, Falesti

Bună seara, dna Marin, am luat cunoștință cu Rezoluția Conferinței. Am rămas foarte mulțumită de moderatori, de organizatori și de voința dumneavoastră care va făcut să stăpînți atîtea chipuri însetate de schimbare. Cred și îmi propun să cooperăm în vedrea obținerii celor mai mici realizări, pentru a fi în pas cu cele mai actuale evenimentele ce au loc în Sistemul Educațional. 

Secrier Svetlana, Basarabeasca

Despre Conferinţa Naţională.
Nasc şi la Moldova oameni!!!
O vorbă înţeleaptă spune că omul, nu se cunoaşte prin ceea ce spune , dar prin ceea ce face. Aceasta am simţit-o fiind delegat-ă la Conferinţa Naţională "Tradiţii asociative ale învăţătorilor". Doamnă Marin, se potriveşte de minune pentru echipa  şipentru toţi membrii AGIRoMd mottoul vieţii după care mă conduc eu "Cu cîtmai mult facem decît sîntem plătiţi, va veni un timp cînd vom fi plătiţi mai mult decît am făcut" . Mă miră şi totodată mă bucură nespus de mult entuziasmul Dumneavoastră şi a întregii echipe de a crea învăţători  din cei mai buni. Succese mari.



Feodora Soltanici, Criuleni




Doamna Mariana, să știți că deși ne-am trezit la ora 02.00 dimineața sîmbătă și am intrat în casă la orele 21.00 dumunică, am rămas cu impresii bune ca întotdeauna, plini de energie, provocări și idei noi, pentru care vă mulțumim. Sînteți o echipă minunată!
Aliona Baibarac, Râşcani

Comentarii



  1. Prielnice sînt întîlnirile de acest fel
    Ce ne-naripează cu mult zel
    Către ceva PĂMÎNTESC,
    Dar cu mult har DUMNEZEIESC.
    CREATORUL ne-a înzestrat
    Cu-nțelepciune de nemăsurat
    Rămîne doar s-o plantăm
    Apoi de roade să ne bucurăm.
    Lucia Palaghioiu Fălești

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare