SUNTEM CREDIBILI, PUTERNICI ŞI MERITĂM RESPECTUL

PÂNĂ AICI, NU SUNTEM SĂRACI!

SUNTEM CREDIBILI, PUTERNICI ŞI MERITĂM RESPECTUL

Ne-am încetăţenit cu afirmaţia săraci şi bieţi profesori. Un caz deocheat mi s-a întâmplat când am mers să-mi cumpăr un costum. După ce l-am măsurat, vânzătoarea a spus că în acest costum de parcă aş fi o învăţătoare. I-am confirmat cu mândrie că sunt pedagog, la care Dumneaei cu un mare regret mi-a şoptit "- Sărmana!". Nu ştiu de ce mă consideră sărmană...Nu ştiu de ce s-a uitat cu atâta milă ...  

Sunt nedumerită nu pentru că aş locui într-o casă de milioane. Nu pentru că aş avea o maşină de lux, nu pentru că nu aş avea probleme financiare. Şi totuşi nu merităm o atare atitudine. Oare să fie ea (vânzătoarea) mai bogată decât mine? Are un trai mai decent decât al meu? Nu cred. Este demnă de milă poate ea, căci nu a învăţat altundeva şi iată a ajuns unde a ajuns. Poate are studii însă specialitatea ei nu este solicitată. Cineva, de la căile ferate se mândrea că salariul lor a crescut şi se indigna că până la moment avea salariu de profesor. Nu aduc comparaţiile pentru o posibilă discriminare. O pătură socială vulnerabilă - aşa arătăm în ochii lumii. Moda de a ne numi bieţi şi săraci a pornit din perioada salariilor date o dată în an, căci am apucat acele vremuri. Atunci eram la început de cale profesională şi mă minunam că lumea se plânge. Am ales atunci profesia ştiind că am un salariu de 78 de lei, am ales nu pentru salariu, ci pentru a mă transfigura în ceea ce am dorit, în ceea am visat pentru ceea ce m-am născut  - pentru a fi pedagog. Şi nici nu am plecat la pedagogie pentru că nu am avut destule capacităţi, demne de o altă meserie. Am concurat cu alţi 7 abiturienţi pentru un loc la specialitatea pedagogică. Cu o medie de 9,47 cred că puteam aspira la orice specialitate. Am ales să fiu pedagog, pentru că de mică învăţam piesele de şah (primii mei elevi) să citească din Albinuţa, pentru că scriam cu creta pe tabla improvizată, în scara blocului. Pentru că ştiu, pot şi vreau să fiu pedagog.

Cândva, fiind elevă nu am auzit niciodată de la profesorii mei să povestească ce mănâncă acasă sau ce salariu au. Sigur, atunci puteam să cred că profesorii mei trăiesc în palate, căci aşa o merită. Poate atunci salariile erau decente? Sau poate erau modeşti, sau poate vroiau să se uite societatea la ei demn şi încrezător. Mă întreb "Cum poate un elev să creadă un profesor atunci când îl îndeamnă să înveţe, dacă nici profesorului nu-i foloseşte la nimic învăţătura, doar este sărac?"

Nu ştiu de ce societatea ne consideră sărmani. Suntem priviţi foarte straniu. În ochii lumii suntem demni de a primi în fiece zi milă. De atâtea frustrări sociale, cu salarii neachitate la timp, cu un coş minim mai jos decât posibilul, am întors societatea cu spatele la noi. Aproape fiecare ar vrea să ne aducă ceva de mâncare, ceva de încălţat sau de îmbrăcat. Ne-am tot obişnuit să ne arătăm de fiecare dată problemele, căci dacă spui că ai de toate se naşte invidia. Aşa ne-am etichetat, pentru că au fost timpurile.

Vrem să fim iubiţi cu preţul sintagmei prost, urât şi sărac? Dar iată că în acest mirific şir de calităţi, două nu ne caracterizează. Nici urâţi nu suntem şi nici proşti. Intelectualitatea şi povara de a aduce lumină în minţile oamenilor defectează sintagma perfecţiunii de cel mai iubit. Frumuseţea şi bunăstarea unui om porneşte din sufletul său, or, un profesor nu poate fi urât şi sărac atâta timp cât îşi iubeşte meseria, atâta timp cât şcoala este viaţa sa.

Îndemnul meu ar fi să spargem acest stereoptip, să devenim în ochii lumii bogaţi. În societatea noastră bunăstarea este o marcă pentru a fi respectat. Respectul porneşte de la bunăstare şi nu neapărat de la cea materială. Bogăţia spiritualităţii noastre este una mai presus decât acele palate şi castele de milioane. Demnitatea noastră porneşte cu încrederea că suntem cei mai bogaţi. Calea de a fi discreţi, de a păstra intimitatea vieţii noastre private, calea de a îndepărta societatea de la gândul că am fi cei mai săraci. Poate nu cred în ceea ce spun, poate teoriile mele sunt confuze şi rătăcite, însă merită să întoarcem societăţii noastre imaginea de credibili, puternici şi respectabili.

Mariana Marin